Dr. Dumitriu Dental Clinic Buftea

Tratamente parodontologie

Igienizarea profesională are ca principal scop îndepărtarea plăcii dentare bacteriene şi a tartrului. Placa dentară reprezintӑ un depozit moale, de culoare alb-gălbuie, aderent, localizată pe suprafeţele dentare, dar şi pe mucoasa orală, fiind format din resturi alimentare şi bacterii, care se acumulează în permanenţă pe dinţi. Placa dentară este principala cauză a cariilor dentare şi afecţiunilor gingivale, iar dacă nu este îndepărtată zilnic duce la formarea tartrului.

Tartrul dentar este rezultatul ultimei faze de maturare a plӑcii bacteriene, reprezentând un depozit dentar dur, aderent de dinţi (se gӑseşte şi sub nivelul gingiei, pe care o irită intens). Zonele cel mai frecvent afectate de depunerile de tartru sunt: în spatele incisivilor inferiori, la molari superiori pe partea în contact cu obrazul sau pe aparate ortodontice. Tartrul favorizează acumularea continuă a plăcii bacteriene, având o suprafaţă foarte aderentă, ceea ce în timp duce la afecţiuni grave, ca formarea cariilor dentare şi afecţiuni gingivale.

Acumularea plăcii bacteriene pe suprafeţele dentare conduce în timp la instalarea Gingivitei. Gingivita reprezintӑ o inflamaţie de cauzӑ microbianӑ a papilei şi a marginii gingivale libere. Netratată avansează la stadiul de parodontoză: placa bacteriană se instalează în şantul gingival (între gingie şi dinte), distrugând ţesutul moale şi osul maxilarului/mandibulei.

Boala parodontală reprezintӑ o afecţiune complexӑ, ce avansează distructiv şi proliferativ asupra componentelor de susţinere ale dinţilor şi osului maxilar. Tratamentul bolii parodontale necesită timp şi în funcţie de gravitate, se poate ajunge la măsuri chirurgicale: extracţii de dinţi mobili, chiuretaj subgingival, regenerarea ţesuturilor şi a osului prin tehnici specifice (RGT si ROG, cu adiţii de os şi Emdogain).

Galerie foto
  • ...

    Prin utilizarea serviciilor noastre, iti exprimi acordul cu privire la faptul ca folosim module cookie in vederea analizarii traficului si a furnizarii de publicitate. Afla mai multe detalii

    Sunt de acord