Care sunt joburile cel mai bine plătite în România în luna mai 2022
Cu toții ne dorim un salariu bun, însă pentru a-l obține trebuie să avem studiile, aptitudinile și experiența necesare. Vezi care sunt domeniile cu cele mai mari salarii din România și cum le găsești pe Anuntul.ro
Conform celui mai recent comunicat INS, joburile cel mai bine plătite au fost în luna mai 2022 acelea din domeniul IT, cu un salariu mediu net de 9.178 de lei, urmate de cele din informații și comunicații, cu un salariu mediu net de 7.837 de lei, activitățile de editare (7.720 de lei), intermedieri financiare și bănci (6.675 de lei) și producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (5.749 lei). Bănoase sunt și joburile din domeniul medical, din învățământ (cel universitar, că în preuniversitar...), inginerie (cea aerospațială, a construcțiilor și auto-moto), din domeniul juridic (de exemplu, judecătorii, procurori și politiștii cu vechime sunt plătiți foarte bine) sau din domeniul managementului (middle și top management mai exact).
Atunci când te întrebi ce joburi sunt bine remunerate, trebuie să iei în considerare calificările, aptitudinile tale, experiența pe care o ai, mediul în care vei lucra și oportunitățile din viitor pentru a găsi domeniul cel mai potrivit în care să profesezi.
Ai carte, ai parte
Meseriile cel mai bine plătite sunt de obicei acelea în care sunt necesare studiile. Asta înseamnă o licență, un master, ba chiar și un doctorat. Până la urmă, nu poți deveni inginer, profesor universitar, judecător sau medic fără facultate (s-au mai văzut cazuri, dar i-au prins). Dar există și joburi unde și cei care nu au cântat Gaudeamus igitur (adică nu au absolvit o facultate) pot câștiga bani frumoși.
Noi am făcut o selecție a joburilor bine plătite de pe Anuntul.ro astfel:
A. Joburi bine plătite unde e recomandat să ai studii superioare
1. Medic. Să ajungi medic este un proces lung și solicitant, care necesită 6 ani de facultate plus încă cel puțin 6-7 ani de pregătire. Datorită modificărilor legislative din ultimii ani (mai ales după ce ne-a lovit COVID-ul și toată lumea a realizat că nu se poate trăi fără cei din linia întâi), medicii au printre cele mai mari salarii de la noi din țară. Astfel, salariul unui rezident în anul I care lucrează într-un spital din România pornește în 2022 de la 5.700 de lei și ajunge la 7.848 (în anul IV-V). Un medic specialist câștigă 12.230 lei, iar unul primar 15.567 lei (sursa INSP). Nu mai devreme de luna trecută, Spitalul Orășenesc Nehoiu angaja pe Anuntul.ro medici specialiști sau primari de medicină internă, gastroenterologie, cardiologie, diabetologie cu 13.500 de lei.
2. Manager. Salariul unui manager de restaurant cu experiență este 5.000 de lei (plus bonusuri din vânzare). În schimb, un manager de departament dintr-o firmă mare poate câștiga între 2.000 și 3.000 de euro pe lună. Este nevoie de o diplomă de licență (n-ar strica și un MBA), dar și de multa experiență acumulată. Abilitatea de a lua rapid decizii este foarte importantă în acest job.
3. Analist financiar/ Expert contabil. O diplomă de economist după absolvirea unei facultăți cu profil de finanțe-bănci îți poate asigura un salariu mediu de 5.000 de lei, însă sunt firme care remunerează și cu 7.000 de lei pe lună un contabil cu experiență.
4. Inginer proiectant. Studiile de specialitate constituie un avantaj atunci când ai de făcut un proiect tehnic, fie el pentru o casă sau pentru o piesă de mobilier. Trebuie să cunoști programele de proiectare, să știi toate detaliile de execuție etc. Nu degeaba salariul care se oferă unui inginer proiectant de mobilier la comandă este 1.000 de euro.
Salarii și de 10.000 de lei, fără facultate
Chiar dacă nu ai urmat sau nu vrei să urmezi o facultate, e bine să știi că pe Anuntul.ro există și oferte joburi bănoase unde este necesar doar un curs de calificare. Experiența acumulată ulterior este cea care îți garantează de fapt un job bine sau foarte bine plătit. Deviza este „N-ai diplomă, fii bun în practică!".
Trăim în țara în care profesioniștii, meseriașii sunt din ce în ce mai greu de găsit (abia mai prinzi pe cineva care să știe să pună ca lumea gresie și faianță, vorba ceea). Majoritatea au plecat în afară la mai bine, iar acest lucru îi determină pe mulți angajatori români să nu se mai uite la bani atunci când trebuie să recruteze, dar și să țină aproape un om priceput.
B. Joburi bine plătite unde nu sunt necesare studiile superioare
1. Șofer de TIR. Un șofer care face curse internaționale transportând autoturisme, cu atestat și fără abateri majore în cazierul auto poate câștiga între 1.600 și 2.000 euro pe lună. Avantajul este că va ajunge săptămânal acasă la familie. Dar avem pe site și un salariu ca-n afară, de 2.600 de euro, oferit de o firmă din Bragadiru pentru un șofer de TIR exclusiv pe comunitate (ruta Olanda-Franța-Danemarca). Acesta trebuie să aibă cazierul lună și să lucreze opt săptămâni legate cu două de concediu. Unde mai pui că, după un an de activitate, i se oferă și un bonus de fidelitate de 500 de euro.
2. Bucătar. Știm cu toții că în pandemie cel mai mult a avut de suferit industria HoReCa (se vede și-n statistici: 2.120 de lei este salariul mediu net din acest domeniu conform comunicatului INS). Dacă ospătarii speră la un bacșiș gras pentru a obține un venit decent la final de lună, meseria de bucătar este în continuare bine plătită. Pentru restaurantele cu specific este indicat să fi urmat un curs de specializare pentru un salariu bun. De exemplu, un bucătar specializat în bucătăria italiană poate câștiga până la 6.500 de lei. Nevoia de personal calificat pe litoralul românesc a făcut ca un angajator din „stațiunea tineretului" să ofere și peste 13.000 de lei pe lună unui bucătar cu experiență. Acum nu știm dacă ăsta motivul pentru care o ciorbă a ajuns să coste și 50 de lei la mare, dar e posibil.
3. Electrician. Salariul pornește de la 3.500-4.000 de lei pentru cei care se pricep la instalații de joasă tensiune, adică să monteze corpuri de iluminat, aparate electrice sau tablouri (tot electrice, desigur, nu de Tonitza) și poate ajunge până la unul de IT-ist: o firmă din Bragadiru oferă un salariu net cuprins între 7.000 și 8.500 de lei unui electrician cu experiență în domeniul branșamentelor electrice de joasă și medie tensiune. Se oferă și cazare dacă trebuie.
4. Operator utilaje. Dacă vă-ntrebați de ce nu sunt gata rețelele de utilități sau autostrăzile la timp, răspunsul e acesta: „Nu sunt meseriași care să lucreze". De aceea pe Anuntul.ro se caută fie manipulant buldoexcavator în domeniul gazelor cu un salariu bun, ce ajunge la 5.500 lei, fie operatori de buldozere, compactoare, excavatoare, autogredere și autobasculante pentru lucrarea de pe Autostrada A0 cu un salariu și mai bun, de 7.500 de lei.
5. Mecanic auto. Avem din ce în ce mai mulți pasionați la capitolul șofat, dar din ce în ce mai puțini la capitolul... reparat mașini. De aceea, cei din urmă sunt apreciați și bine plătiți. Industria componentelor auto este mereu în căutare de muncitori calificați, astfel că un mecanic care are experiență în demontat și apoi făcut la loc o mașină poate câștiga între 3.000 și 6.000 de lei lunar. Iar un mecanic care își dă seama imediat de ce-ți „tușește" mașina poate câștiga între 4.000 si 8.000 de lei.
6. Agent de vânzări. Și în acest domeniu se câștigă bine, mai ales dacă angajații reușesc să atingă targeturile propuse de patroni. Astfel, un reprezentant de vânzări pe București căruia îi place dinamica nu numai în acțiuni, ci și în salariu, poate încasa 6.000 de lei. Din aceeași categorie fac parte și agenții imobiliari care, dacă își fac treaba, ajung să câștige între 1.000 și 3.000 de euro încă din prima lună.
7. Sudor. Una dintre cele mai căutate și mai bine plătite meserii este cea de sudor, în special în argon. O firmă din București oferă 5.000 de lei unui meseriaș priceput la confecții metalice (inclusiv inox). Din păcate, nu prea se mai găsesc astfel de meseriași la noi, fiindcă au plecat să lucreze în Germania pe 2.500 de euro pe lună. :(
8. Asistent medical. Nu trebuie să ai neapărat o diplomă de facultate pentru a deveni asistent medical, e suficient și să fi absolvit o postliceală în domeniu. Salariul unui asistent medical debutant poate fi și de 4.000 de lei, la pachet cu multe beneficii extra.
Concluzii
Carevasăzică în luna mai 2022 IT-iștii conduc topul celor mai bine plătite joburi din România (bine, de fapt altcineva conduce detașat, dar numai unu' e Președintele FRF). Îi prind din urmă medicii din sistem, dar și șoferii de TIR, electricienii și buldoexcavatoriștii.
După cum vezi, oferta de locuri de muncă este diversificată, așa că ai de unde alege. Nu uita că întâi și întâi trebuie să te pregătești: fie urmezi o facultate (de Automatică și Calculatoare sau de Informatică, de Medicină, de Construcții, de Finanțe-Bănci etc.), fie faci cursuri de formare/calificare în domeniul care te interesează. Ah, și neapărat trebuie să acumulezi experiență, pentru că asta te va face, de fapt, competitiv pe piața muncii. Apoi caută pe la noi pe site jobul potrivit calificării și cerințelor tale salariale folosind filtrarea după „preț descrescător". Succes!
Foto: Freepik, Unsplash
10.899 vizualizari Autor Raluca Cincu 27.07.2022