Începe Casa Verde Fotovoltaice 2024
Condiții pentru obținerea finanțării de panouri fotovoltaice și baterii în 2024; Care este contribuția personală; Cine poate primi finanțare, ce acte sunt necesare și când începe sesiunea 2024
În bună tradiție românească, Programul Casa Verde Fotovoltaice 2024 începe aproape de finalul anului, însă e bine că începe. Concret Ministerul Mediului a anunțat că demararea programului va fi cel mai probabil din 27 septembrie 2024, după ce în prealabil, între 6 și 13 septembrie, sunt așteptate să se înscrie în program firmele instalatoare.
Ca și anul trecut, persoanele fizice și unitățile de cult care sunt eligibile să primească finanțare de la stat se pot înscrie în aplicația realizată de Administrația Fondului de Mediu (AFM) sau dacă s-au înscris deja dinainte, în așteptarea demarării programului, e bine să-și revizuiască documentele încărcate acolo, căci e posibil ca unele să fi expirat.
Bugetul anunțat pentru 2024 este de 2 miliarde de lei, în creștere față de 1,75 miliarde de lei cât a fost în 2023. Totuși, Ministerul Mediului estimează că anul ăsta numărul beneficiarilor va fi de 67.000, comparativ cu cei 87.500 de beneficiari din 2023. Și asta pentru că suma totală acordată pentru o finanțare crește de la 20.000 la 30.000 de lei.
Așadar, dacă este prima dată când aflați despre acest program, iată care sunt condițiile.
Cine poate primi banii pentru programul Casa Verde 2024
Sunt eligibile în cadrul programului:
- persoanele fizice;
- unitățile de cult, pentru clădirile care au ca destinaţie spațiu de locuit pentru personalul clerical sau spațiu în care se celebrează slujbele religioase şi se desfășoară activităţile religioase.
Câți bani oferă statul, cât trebuie să ai tu
Finanţarea se acordă în cuantum de maximum 30.000 lei pentru achiziționarea și montarea unui sistem de panouri fotovoltaice și a unei instalații de stocare a energiei electrice produsă din surse regenerabile.
Finanțatul trebuie să vină cu o contribuție proprie de 10%, adică de 3.000 de lei.
AFM nu acordă finanțare numai pentru achiziționarea și montarea unui sistem de panouri fotovoltaice, ori numai pentru achiziționarea și montarea unei instalații de stocare a energiei electrice produsă din surse regenerabile, deci dacă aveți deja panouri nu merge să luați bani pentru baterie și invers, ci musai trebuie să le puneți acum pe ambele. Asta înseamnă că beneficiarii acestui program din anii anteriori, care deja și-au pus panouri, nu se vor putea înscrie și acum pentru baterii, de exemplu.
Care sunt cheltuielile eligibile în cadrul programului
1. cheltuielile cu achiziţia sistemului de panouri fotovoltaice cu putere minimă instalată de 3 kW;
2. cheltuieli cu achiziția instalației de stocare a energiei electrice produsă din surse regenerabile;
3. cheltuielile cu extinderea sistemelor de panouri fotovoltaice instalate, prin montarea unui sistem de panouri fotovoltaice cu putere minimă instalată de 3 kW;
4. cheltuielile cu montajul și punerea în funcțiune a sistemelor/instalațiilor prevăzute la lit. a)-c);
5. TVA aferentă cheltuielilor eligibile.
Sunt considerate eligibile numai cheltuielile efectuate după aprobarea finanţării de către AFM, pentru persoana fizică şi după semnarea contractului de finanţare, pentru unitatea de cult.
În situaţia în care AFM declară neeligibile anumite cheltuieli, acestea nu se finanţează/nu se plătesc/se recuperează de la beneficiar sau de la instalatorul validat, după caz, în funcţie de persoana culpabilă.
Valoarea finanțării aprobate nu se poate suplimenta, beneficiarul fiind obligat să asigure din surse proprii finalizarea Investiţiei
Criterii de eligibilitate pentru solicitanți
Beneficiază de finanţare solicitantul persoană fizică care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:
a) este persoană fizică cu domiciliul sau rezidența permanentă în România;
b) nu are obligaţii restante la bugetul de stat şi la bugetul local, conform legislaţiei naţionale în vigoare;
c) domiciliază la adresa unde se va implementa proiectul;
d) este proprietar al imobilului-construcţie pe care se amplasează sistemul de panouri fotovoltaice, astfel cum rezultă din extrasul de carte funciară; în cazul în care sistemul de panouri fotovoltaice care deserveşte construcţia se amplasează pe teren, este proprietar/deţine un drept de folosinţă şi asupra imobilului-teren, astfel cum rezultă din extrasul de carte funciară;
NU este eligibil solicitantul al cărui drept de proprietate asupra imobilului construcţie şi/sau teren este înscris provizoriu în cartea funciară;
e) imobilul pe care se implementează proiectul:
- nu este afectat de sarcini în favoarea unei persoane juridice, cu excepţia cazului în care este afectat de o ipotecă imobiliară, potrivit extrasului de carte funciară;
- destinaţia construcţiei este doar pentru locuinţă sau anexe care o deservesc, potrivit extrasului de carte funciară;
- nu face obiectul unui litigiu în curs de soluţionare la instanţele judecătoreşti, vreunei revendicări potrivit unei legi speciale sau dreptului comun sau al unei proceduri de expropriere pentru cauză de utilitate publică, potrivit extrasului de carte funciară;
- nu este înregistrat ca sediu sau punct de lucru al unei entități care desfăşoară activităţi economice; poate fi eligibil solicitantul care prezintă dovada contorizării separate sau adresă de la instituțiile abilitate conform căreia la respective adresă nu se desfășoară activități economice;
f) NU este eligibil, dar fără a se limita la acest exemplu, imobilul cu proprietăţi comune şi proprietăţi individuale, sub formă de bloc/condominiu, cu mai mult de două apartamente;
g) nu este eligibil solicitantul sau coproprietarii care a/au mai beneficiat sau urmează a beneficia de finanțare, în baza unei cereri/solicitări aprobate anterior de AFM, pentru achiziția de sisteme de panouri fotovoltaice, în cadrul programelor derulate de AFM, pentru un imobil înscris în aceeași carte funciară, ca cel pentru care solicită finanțare.
Beneficiază de finanţare solicitantul unitate de cult care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:
a) nu are obligaţii restante la bugetul de stat şi bugetul local, conform legislaţiei naţionale în vigoare;
b) NU este eligibil solicitantul care a mai beneficiat sau urmează a beneficia de finanțare, în baza unei cereri/solicitări aprobate anterior de AFM, pentru achiziția de sisteme de panouri fotovoltaice, în cadrul programelor derulate de AFM, pentru un imobil înscris în aceeași carte funciară, ca cel pentru care solicită finanțare.
Criterii de eligibilitate pentru instalatori
Este eligibil pentru a participa în cadrul programului instalatorul care îndeplineşte, cumulativ, următoarele criterii de
eligibilitate:
a) este operator economic cu personalitate juridică română;
b) are ca obiect de activitate autorizat lucrări de instalaţii electrice, conform CAEN rev. 2, cod 4321;
c) are deschis la Trezoreria Statului contul 50.70.24 „Disponibil din sume alocate din Fondul pentru mediu reprezentând
finanţare sau cofinanţare nerambursabilă a proiectelor pentru protecţia mediului”;
d) nu este sub incidența Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței şi de insolvenţă, cu modificările şi completările ulterioare, nu are suspendate/restricționate activităţile economice sau nu se află în situaţii similare; nu se află în procedură de dizolvare, lichidare, desființare, închidere, radiere, inclusiv închidere operațională, nu se află sub administrare specială; nu face obiectul unei proceduri legale în justiţie pentru situaţiile mai sus menţionate şi nici pentru orice altă situaţie similară;
e) nu a fost condamnat pentru infracţiuni împotriva mediului prin hotărâre judecătorească definitivă;
f) are îndeplinite obligaţiile de plată a taxelor, impozitelor, amenzilor şi contribuţiilor către bugetul de stat, bugetele locale, bugetul Fondului pentru mediu, conform prevederilor legale în vigoare;
g) nu este înregistrat cu fapte sancționate de legislaţia financiară;
h) deţine atestat ANRE de tip B sau alte atestate care includ competenţele de tip B, aflate în termen de valabilitate la data depunerii cererii de validare; în situaţia în care instalatorul este atestat în altă ţară din Uniunea Europeană, deţine document de echivalare, eliberat de ANRE, aflat în termen de valabilitate la data depunerii cererii de validare;
i) a executat lucrări de instalare sau a prestat servicii de întreţinere/mentenanţă a sistemelor de panouri fotovoltaice;
j) are personal angajat în funcţia de instalator pentru sisteme de panouri fotovoltaice (cod COR 741103) şi inginer profil electric (cod COR 2151);
k) se angajează că va întocmi toată documentaţia tehnică necesară instalării sistemului de panouri fotovoltaice, respectând legislaţia în vigoare, cerinţele operatorilor de distribuţie a energiei electrice şi toate criteriile de eligibilitate solicitate prin ghidul de finanţare;
l) se angajează că va instala sistemul nou de panouri fotovoltaice, respectând legislaţia în vigoare şi toate criteriile de eligibilitate solicitate prin prezentul ghid de finanţare;
m) se angajează că va analiza documentele solicitanţilor, respectând procedura definită la art. 7 alin. (1) lit. r);
n) se angajează că va constitui garanţia conform art. 15, ulterior perfectării contractului de participare.
Pe ce se dau banii
Prin program se finanţează instalarea unor sisteme de panouri fotovoltaice cu o putere instalată de minimum 3 kW.
Sistemul de panouri fotovoltaice va avea următoarele componente principale:
a) panouri fotovoltaice - cu o putere însumată instalată de minimum 3 kW;
b) instalația de stocare;
c) invertor/invertoare (inclusiv invertor hibrid și microinvertoare) - putere instalată - minimum 3,0 kW;
d) structura de susţinere a sistemului - capabilă să susţină tot sistemul şi adaptată zonei unde va fi instalată;
e) tablou electric curent continuu/curent alternativ - pentru racordul la instalaţia existentă;
f) instalaţia de legare la pământ, opțional, în cazul în care construcția nu are împământare;
g) sistemul de protecţie contra descărcărilor atmosferice, opțional, în cazul în care construcția nu are prevăzut;
h) smartmeter, opțional, dacă funcția acestuia nu este preluată de invertor.
Documentele care trebuie încărcate în aplicație
Documentele pe care le încarcă solicitantul persoană fizică în aplicaţie sunt:
a) actul de identitate al solicitantului, valabil la data înscrierii în aplicaţie;
b) certificatul de atestare fiscală privind obligaţiile de plată către bugetul de stat, emis pe numele solicitantului de către ANAF (vezi aici cum se obține), în termen de valabilitate la data înscrierii în aplicaţie;
c) certificatul de atestare fiscală privind impozitele şi taxele locale şi alte venituri ale bugetului local, emis pe numele solicitantului de către autoritatea publică locală în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul, în termen de valabilitate la data înscrierii în aplicaţie;
d) extras de carte funciară (vezi aici cum se obține), nu mai vechi de 60 de zile la data înscrierii în aplicaţie, din care să rezulte dreptul de proprietate al solicitantului asupra imobilului construcţie deservit de sistemul de panouri fotovoltaice pentru care se solicită finanţarea;
În cazul în care sistemul de panouri fotovoltaice care deserveşte construcţia se amplasează pe teren, se va prezenta, în plus faţă de extrasul de carte funciară aferent construcţiei, extras de carte funciară, nu mai vechi de 60 de zile la data înscrierii în aplicaţie, din care să rezulte că solicitantul este proprietar/deţine un drept de folosinţă asupra imobilului teren; Nu vor fi admise extrasele de carte funciară cu mențiunea „neutilizabile în circuitul civil”. Extrasele de carte funciară pot fi obţinute de solicitant şi în format electronic;
e) copia cărţii funciare colective, din care să rezulte maximum două unităţi individuale trecute pe aceeaşi carte funciară care adunate să fie egale cu 1 (un) întreg, în cazul imobilelor-construcţii, dintre care unele părţi sunt comune, iar restul sunt proprietăţi individuale, pentru care se întocmesc o carte funciară colectivă şi câte o carte funciară individuală.
Documentele pe care le încarcă solicitantul unitate de cult în aplicaţie sunt:
a) certificatul de atestare fiscală privind obligaţiile de plată către bugetul de stat, emis pe numele solicitantului către organul teritorial de specialitate al Ministerului Finanţelor, în termen de valabilitate la data înscrierii în aplicaţie;
b) certificatul de atestare fiscală privind impozitele şi taxele locale şi alte venituri ale bugetului local, emis pe numele solicitantului de către autoritatea publică locală în a cărei rază teritorială îşi are sediul solicitantul, în termen de valabilitate la data înscrierii în aplicaţie;
c) extras de carte funciară, nu mai vechi de 60 de zile la data înscrierii în aplicaţie, din care să rezulte dreptul de proprietate al solicitantului asupra imobilului construcţie/teren deservit de sistemul de panouri fotovoltaice pentru care se solicită finanţarea;
Care sunt etapele finanțării Casa Verde Fotovoltaice
Deși sunt mult întârziate și anul ăsta, odată demarate procedurile, în teorie etapele de finanțare vor fi ca la carte. Așadar, în termen de maximum 90 de zile de la data publicării de către AFM a listei cu instalatori autorizați, se parcurg următoarele etape:
a) selectarea de către solicitant a unui instalator validat, prin intermediul aplicaţiei – 90 de zile;
b) efectuarea analizei de către instalator a documentelor încărcate de solicitant – 30 de zile.
c) aprobarea/respingerea/refuzul de către instalator a solicitanţilor.
Dacă nu se încadrează în cele 90 de zile ca să-și aleagă un instalator se consideră că solicitantul a renunțat la finanțare.
Aprobarea finanţării
Ca urmare a analizei efectuate, în cele 90 de zile amintite, instalatorul selectează și propune pentru aprobare, în aplicație, solicitanții și proiectele care îndeplinesc condițiile de eligibilitate prevăzute în ghidul de finanțare.
Agenția Fondului de Mediu generează prin intermediul aplicaţiei lista cuprinzând proiectele solicitanţilor propuși spre aprobare, le propune spre aprobare Comitetului de avizare, iar Comitetul de avizare aprobă proiectele selectate pentru finanţare.
După asta, instalatorul face lucrarea, în termen de maximum 12 luni de la aprobare, apoi își primește și banii de la AFM. Pentru beneficiarul panourilor urmează cealaltă birocrație, cu încheierea contractului de prosumator cu una din companiile furnizoare de electricitate, care îi va primi curentul produs în surplus și-i va da banii pe el sau îi va compensa în consumul propriu, într-un termen cuprins între unu-doi ani și Sfântul Așteaptă.
Baftă la obținerea finanțării și mult soare!
549 vizualizari Autor D.B. 04.09.2024