Piscina pe bloc, in Militari, si alte trucuri de agatat clientii la un targ imobiliar
În ultima lună am avut cel puțin trei târguri imobiliare în București, organizate pe sectoare, un concept dezvoltat de puțină vreme
Un stand cu o măsuță pe care tronează un castron cu cireșe de mai îmi atrage atenția la un târg de imobiliare. Mă apropii curios și o întreb pe doamna din spatele cireșelor ce preț au casele vândute de ea, de vreme ce-și permite să-și întâmpine clientela cu cireșe. Râde și-mi spune că e agent imobiliar. Îmi dă o carte de vizită, totuși, nu o cireașă. Probabil cu cireașa se sărbătorește numai semnarea contractului și virarea unui aconto.
În ultima lună am avut cel puțin trei târguri imobiliare în București, organizate pe sectoare, un concept dezvoltat de puțină vreme, pe ideea că oamenii preferă niște zone anume unde-și caută casă, și e mai bine să le oferi mai puține variante, dar mai țintite, decât să-i lași să bântuie printr-o ofertă vastă și să nu găsească nimic.
E, în materie de târguri, ceea ce facem noi la Anunțul Telefonic de ani de zile, adică o hartă interactivă pe care-ți poți personaliza căutarea prin desenarea unei zone care te interesează, apoi în interiorul zonei să bifezi suprafață, număr de camere, preț și alte elemente de interes. În final poți să ceri să fii anunțat ori de câte ori apare ceva nou în zona selectată de tine.
Revenind la târgurile de sector, am avut și noi câte un stand la târgurile organizate în cele mai dinamice sectoare „muncitorești”, 3 și 6, așa că am putut să fac o comparație între oferte și vizitatori. Am fost interesat să aflu mai concret ce caută românii în materie de imobiliare, mai ales că și pe site-ul nostru această categorie de anunțuri este cea mai căutată.
Spațiul dintre blocuri și grosimea pereților
IMO6, organizat în parcarea de la Cora Lujerului, a adunat la un loc mai mulți dezvoltatori care vindeau machete frumos asamblate, dar cu construcțiile cam înghesuite. Nu e un păcat făcut doar de dezvoltatorii din vestul Capitalei, însă aici se pliază pe un sector gata aglomerat, unde ai zice că nu mai încape nimic. Și totuși pe terenurile fostelor fabrici ale economiei socialiste încap tot atâtea cutii de chibrituri câți muncitori aveau odată fabricile alea.
La un stand pe care scrie mare „Bine ai venit acasă, în natură”, un domn hâtru întreabă, aproape viclean:
- Cât e distanța dintre blocuri?
- 30 de metri, îi răspunde promptă duduia de la stand.
- Așa puțin? Păi unde e natura aia promisă?
- Păi întrebați-i și pe ceilalți, să vedeți ce distanțe au și ei între blocuri...
- Da, dar ei nu se laudă cu natura ca dumneavoastră...
Mă rog, e un fel de a spune, că nu se folosește exact cuvântul natură, dar toate fotografiile arată clădiri amplasate practic în mijlocul unor păduri verzi. Natură cât cuprinde, dar numai în pliante. Când vezi filmări cu stadiul de construcție constați să împrejur sunt fie numai case, fie alte șantiere în derulare. Nici urmă de natură.
- Ce grosime au pereții interiori? Dar cei exteriori? Că știți că acum vecinii aud tot ce vorbești..., întreabă un tânăr venit cu soția la un alt stand cu blocuri, ce afișează în poze un design modern.
- Cărămidă poroterm de 12 la interior și 30 la exterior, li se răspunde.
- Și arată ca în poză?
- Deocamdată e la etajul 2 și va fi gata în 2020... vine ezitant răspunsul, un soi de nu se știe cum va ieși în final, dar va fi sigur în sectorul 6.
Diferența dintre machete și realitate e o constantă, din păcate, în materie de imobiliare. La un complex de blocuri cu penthouse la ultimele etaje, sunt și eu atras de o machetă cu piscine pe acoperiș.
- Cât e un penthouse, întreb cu ochii în azuriul piscinelor.
- Întrebați ca să cumpărați sau așa...?
- De ce, sunt prețuri diferite pentru cine întreabă? Mă interesează cum e cu piscinele astea.
- A, piscinele sunt doar pentru decor, nu sunt în realitate.
- 000 de euro și fără piscină?! punctez dezamăgit.
- Păi e penthouse, de aia e 200.000, mă lămurește fata.
Apartamente vechi, mai scumpe, dar mai trainice și cu metrou
La IMO3, organizat în parcarea Auchan Titan, o doamnă îi explică unei vizitatoare că sectorul 3 e ceva mai scump decât 6, pentru că e mai verde, mai aerisit și mai bine penetrat de mijloace de transport în comun. Totuși, noile cartiere răsărite și aici, pe la periferii, nu au acces atât de facil la metrou, de exemplu, iar distanțele dintre blocurile noi sunt la fel de meschine ca și în sectorul 6. Uneori, conchide doamna, apartamentele vechi rămân o soluție dacă vreți verdeață și metrou la scară.
Tot apartamentele vechi mai au un atuu, în opinia unui tânăr care venise și la standul nostru ca să ne spună, nemulțumit, că 50% dintre anunțurile din ziar îi par neserioase. Tânărul își caută casă și după câteva luni a ajuns la concluzia că tot cele vechi sunt mai bune:
- Stau eu cu gândul că la astea noi se face rabat la structură, așa că prefer unul vechi, dar mă uit în anunțuri și aș prefera să fie cu poză, ca să nu-mi pierd timpul sunând ca să aflu că nu e ce vreau.
Garsonierele – cea mai bună investiție pentru diasporezi
O doamnă între două vârste se oprește la standul Anunțul Telefonic ca să-mi spună că știe ziarul și-l apreciază, că prin el și-a găsit loc de muncă atunci când a plecat din țară. Acum ne folosește ca să-și investească banii într-o garsonieră. Nici prea mică, nici prea mare, să aibă și metrou aproape, să nu fie nici prea sus, nici prea jos...
- Dar știți ce e curios aici, în România? zice ea. Afară astea de la etaj sunt mai scumpe, or la noi exact astea sunt mai ieftine, și alea de la parter sunt mai scumpe, cum naiba?
- Cred că ni se trage din vremea când la etaj eram sinistrați: nu urca apa, nu ajungea căldura, nu mergea liftul...
- Păi da, dar credeam că am mai evoluat și noi de atunci, nu?
La ieșirea din IMO6 o întreb dacă a găsit ce căuta.
- Da, fără finisări și destul de scump totuși, trebuie să mai găsesc și niște meșteri ca să-i facă finisajele și am auzit că în țară n-a mai rămas niciun meseriaș... plus că trebuie să găsești ceva accesibil din punct de vedere al transportului, dacă vrei s-o închiriezi.
- Păi se face acuma metrou în Drumul taberei, n-ați auzit?
- Ha, ha, ha, râde doamna ca la cea mai bună glumă. Mă duc să văd acuma o garsonieră, e aici între Mall și Cora, mi-a zis dezvoltatorul că i-a rămas una singură, că s-au vândut toate cu banii jos, doar vreo doi au avut credite până acum. Și cică nu are lumea bani...
Undeva la un stand fără machete, doar cu schițele apartamentelor pe pereți, un tată cu o fetiță de mână bombăne ca pentru el:
- Toate au bucătării lungi și înguste – arhitecții care au proiectat asta nu au gătit niciodată împreună cu cineva într-o astfel de bucătărie...
- E, la prețul ăsta ce vreți, bucătării americane?!, îl apostrofează duduia de la stand.
- Hai tati, că poate mai e și alt târg, îl trage fetița de mână.
- Nu mai e, tati, altul, toate sunt la fel... conchide tatăl plecând din raiul locuințelor moderne, construite excepțional, în mijlocul naturii.
Dacă vă căutați o casă, vedeți ce anunțuri vi se potrivesc, pe www.anuntul.ro. Comparativ cu anul trecut, prețurile la noi pe site au stagnat, cu timide creșteri prin Drumul Taberei, unde, așa cum s-a văzut și la târg, prețurile sunt oricum mai mici decât în sectorul 3 de exemplu sau decât media bucureșteană. Dar e posibil ca dinamica să se schimbe repejor, din cauza modificărilor operate recent la programul „Prima casă”. Dar despre asta într-un articol viitor.
Domnul A.Nunțu - Negustor cinstit, vinde, cumpără, intermediază, de aproape 30 de ani. A prins și vremurile când cele mai vii anunțuri din ziar erau la rubrica „decese” din România liberă. Așa că apreciază cum se cuvine azi diversitatea unui ziar făcut din dorințele și nevoile câtorva milioane de oameni liberi. Domnul A. Nunțu a văzut și auzit multe, și nu vrea să le țină pentru el. Îl veți mai citi pe aici.
4.075 vizualizari 04.06.2019