Vechiul Bucuresti la pret de nou

Cum e să vinzi o casă de 5 milioane de euro în pandemie, cum de am ajuns noi înaintea lui Google la metroul din Drumul Taberei și alte fleacuri imobiliare

S-a vorbit mult în campania asta electorală despre nou versus vechi, în clasica, sfânta dihotomie care ne guvernează viețile în ultimii ani. Unde nou este musai mai bun decât vechi, pentru că, nu-i așa, schimbarea e benefică, mai ales când e promisă în campania electorală.

Ați observant că nu candidează nimeni spunând că vrea ca totul să rămână la fel? Nici măcar primarii în funcție. Numai după ce se aleg descoperă beneficiile status-quo-ului. Singurii consecvenți sunt alegătorii, care întotdeauna văd partea goală a paharului: nu se face nimic în orașul ăsta!

Dar, acum că tot am scăpat și de grija asta a alegerii primarilor, hai să ne întoarcem puțin la vechiul București, ăla pe care-l știm fiecare după data la care am deschis ochii în el sau ne-am dat jos din tren în gara lui.

Noi la Anunțul Telefonic îl știm din mai 1990, de când o garsonieră în Titan costa 7.000 de euro (echivalent, că la vremea aia nu aveam euro, dar pentru unitatea statisticilor am transformat dolarii și mărcile de atunci), iar un apartament în Drumul Taberei puțin peste 10.000 de euro. Erau puține case atunci de vânzare, pentru că majoritatea eram chiriași la stat, în celebrele „cutii de chibrituri” primite cu repartiție de la întreprindere.

Apoi au început să se cumpere apartamentele de la stat, să se mai retrocedereze proprietăți, și așa a început să se nască piața noastră imobiliară. Mai bine de zece ani i-au trebuit, însă, să acumuleze și să crească. Dacă vă uitați la statisticile imobiliare din 1990 încoace, pe care le găsiți numai pe www.anuntul.ro, o să vedeți grafice care arată ca o electrocardiogramă, cu prețuri care s-au menținut pe o oarecare linie până prin 2002, apoi au avut un urcuș abrupt până la marele „infarct” din 2008.

De atunci au scăzut până la jumătatea valorilor și au rămas așa până azi. De exemplu o garsonieră în Titan a ajuns vreo 43.000 de euro, iar un apartament în Drumul Taberei, peste 55.000 de euro.

Doar vilele au luat-o de câțiva ani iar în sus și se apropie de valorile din 2008, adică peste 230.000 de euro. Asta ne arată fie că avem prea puține vile, pentru câtă cerere este, fie că oamenii care-și permit mai mult decât un apartament la bloc nu se uită la bani.

Orășenii caută terenuri la sat

Doamna Nunțu îmi tot spune de la o vreme să ne mutăm și noi de la bloc, la casă. Mai ales de când cu lockdown-ul ăsta din primăvară, am găsit de multe ori neîncăpător micul nostru apartament din Titan. Avem printre prieteni și unii care s-au mutat de câțiva ani în jurul Bucureștiului și în pandemia asta i-am cam invidiat.

Dar mutarea la casă presupune, pentru bugetul nostru, și mutarea din oraș, așa că ne-am apucat să căutăm prin satele din jur printre numeroasele oferte apărute în ultima vreme, de case bătrânești părăsite.

E un trend ăsta, al orășenilor care vor înapoi la țară, care se vede și în vânzările din al doilea trimestru al lui 2020, raportate de Agenția Națională de Cadastru. Deși a scăzut cu 20% nivelul tranzacțiilor, față de primul trimestru, majoritatea dintre ele au fost terenuri intravilane pentru locuințe.

Eu și cu doamna Nunțu încă n-am găsit ceva potrivit. Oamenii au păreri mult prea bune despre marfa lor și țin la preț. Dar ca să ne distrăm un pic, că tot n-am dus-o vara asta în concediu, am mers să vizităm celebra casă de 5 milioane de euro din Primăverii, care așteaptă de ceva vreme și pe www.anuntul.ro să-și găsească stăpânul. Este la acest moment cea mai scumpă casă din București.

Bogații, intimidați de pandemie, nu de preț

Casa e construită înainte de război pentru frații Sukyas, armenii care au pus bazele primului studio de procesare video și au înființat prima societate care distribuia filme în cinematografele din România și apoi în Europa de Est. Urmașii lor încă se judecă cu statul român pentru averea familiei, confiscată de comuniști.

Agentul imobiliar care ne-a făcut turul casei spune că ar fi fost locuită și de fostul procuror general al României în perioada comunistă. După 1990 a încăput pe mâinile unui vameș „norocos” care a cumpărat-o la începutul anilor 2000 cu doar 21.000 de dolari, după cum scriau ziarele vremii. 15 ani mai târziu, omul a cerut pe ea 5 milioane. Nu se știe cât a primit, dar cert e că le-a vândut-o în 2018 celor care i-au extins curtea cu încă un lot de teren, au modernizat-o și o vând acum la rândul lor.

E o casă din Bucureștiul vechi, trainică, cu pivință, etaj și pod, o curte de peste o mie de metri și vreo trei garaje, devenită între timp „smart”, automatizată de la yală până la robotul care-i tunde iarba în curte, cu încălzire în pardoseală dar păstrând încă vitralii originale sau tavane boltite în unele camere. E decorată cu bun gust și își așteaptă stăpânul, care, după cum s-a exprimat agentul, „trebuie să iubească arhitectura veche și să nu se lase intimidat”. Se pare că o majoritate covârșitoare dintre cei care au vizitat casa ca s-o cumpere, nu așa ca noi pentru distracție, o vizau ca locuință de familie, și numai vreo 10% s-au gândit la ea ca sediu de firmă.

Doamnei Nunțu i-a plăcut. Am o soție cu gusturi fine. Mai ales numeroasele spații de depozitare și compartimentări ale casei care vorbesc despre priceperea arhitecților din alte timpuri. Eu am admirat modul în care tehnologia transformă viața în casa asta într-o experiență interesantă și destul de intimă pentru locul central în care se află. Dar dincolo de toate astea, admit că nu pricep tentația sau disponibilitatea de a da atâta bănet pe o casă, oricât de frumoasă și smart ar fi ea. Pesemne m-am lăsat intimidat de preț, nu de personalitatea casei.

Evident nu mă încadrez în categoria cumpărătorilor de lux, care n-au fost afectați nici de criza din 2008 și nici acum nu sunt impresionați de zvonurile care dau ca sigură o altă criză economică, în curând.

Agentul imobiliar ne-a spus că a avut destui interesați, chiar și persoane celebre din afara țării, dar că lucrurie s-au temporizat un pic din cauza pandemiei.

Am pus metroul nou pe hartă

Am plecat din Primăverii cu metroul, ca s-o mai cobor pe doamna Nunțu cu picioarele …sub pământ. Dar ca să mai îndulcesc un pic realitatea i-am propus o plimbare până în Drumul Taberei, să vizităm și ceva din noul București: cea mai recentă magistrală de metrou.

Ne-am amintit de anii 80, când, elevi fiind, ne-am dus cu tovarășa învățătoare să „ne dăm cu metroul” de la Muncii la Semănătoarea și înapoi. Ce mai excursie a fost aia!

Aveam, însă, și un interes ascuns în plimbarea asta, pentru că de când s-au inaugurat noile stații am primit la Anunțul Telefonic câteva „reclamații” de la oameni care vând sau închiriază apartamente în Drumul Taberei și erau nedumeriți că nu regăseau pe hartă distanțele față de noile stații de metrou, ca să le bifeze în anunțuri.

„Vreau să scrie și la mine și văd că harta Google nu arată stațiile din Drumul Taberei, cum facem, domnu’ Nunțu?” m-a întrebat o duduie care închiriază o garsonieră pe la Valea Ialomiței.

Într-adevăr, Google nu a răspuns încă nerăbdării locuitorilor din Drumul Taberei și nu a marcat pe hartă M-urile de la noul metrou. Așa că am făcut eu asta, cu doamna Nunțu. Am coborât în fiecare stație, am admirat arhitectura modernă a noului București subteran, am înregistrat coordonatele GPS ale fiecărei stații și le-am introdus într-o hartă open source pe care o mai folosim și noi la Anunțul Telefonic, dar pe care acum o pot folosi și alții, ca să-și măsoare distanțele de la casele lor din vechiul București, până la cel mai nou obiectiv din noul București.

Cresc prețurile în Drumul Taberei?

Vor crește cu ocazia asta, sunt convins, și prețurile apartamentelor din Drumul Taberei, care altfel au fost în toată istoria asta de 30 de ani cam vitregite comparativ cu celelalte cartiere.

De exemplu, dacă faceți o comparație între cartiere, în statisticile de pe www.anuntul.ro, o să vedeți că din 1990 până azi apartamentele din Drumul Taberei și Rahova au fost tot timpul sub prețul mediu al pieței bucureștene, cu 1000 până la 10.000 de euro în perioada de vârf din 2008. Sunt curios cum vor evolua prețurile de acum încolo, după inaugurarea metroului.

Curioși suntem probabil toți să vedem ce va mai fi cu piața asta imobiliară după pandemie, dar mai cu seamă după alegerile generale de la finele anului. Agenții imobiliari așteaptă în continuare marea criză, desi nu reușesc să-i distingă semnele, pentru că diferă mult de bula din 2008.

Noi la Anunțul Telefonic am văzut cum în luna august, de exemplu, am depășit la anunțuri imobiliare cifrele din august 2019. Deocamdată, singurele dezavantajate par să fie spațiile de birouri, dar s-a revitalizat neașteptat zona spațiilor comerciale stradale, din cauza restricțiilor din mall-uri, și funcționează relativ normal rezidențialele. Noi sau vechi.

Bucureștiul se vinde încă bine, mai ales dacă e ajutat câteodată de faptele bune ale administrației. Dacă administrația va înțelege și de ce oamenii migrează spre periferii poate vom vorbi în următorii patru ani și de zona metropolitană, nu numai despre un oraș vechi care se vinde la preț de nou pentru fiecare generație care vine la muncă în Capitală.

Domnul A.Nunțu - Negustor cinstit, vinde, cumpără, intermediază, de peste 30 de ani. A prins și vremurile când cele mai vii anunțuri din ziar erau la rubrica „decese” din România liberă. Așa că apreciază cum se cuvine azi diversitatea unui ziar făcut din dorințele și nevoile câtorva milioane de oameni liberi. Domnul A. Nunțu a văzut și auzit multe, și nu vrea să le țină pentru el. Îl veți mai citi pe aici.