Case memoriale din București. Doi vecini: Ion Minulescu și Liviu Rebreanu

Pe strada Gheorghe Marinescu numărul 19 există un bloc din 1934, unde, la etajul 2, în apartamentele 11 și 12, se află casele memoriale „Liviu și Fanny Liviu Rebreanu”, respectiv „Ion Minulescu și Claudia Millian”.

Pentru a ajunge la adresă se poate lua metroul până la staţia Eroilor și, de acolo, se parcurg unsprezece minute pe jos (pentru un picior frumos), dar și oricare dintre troleibuzele 61, 69, 90, 91 sau autobuzul 336 până la Facultatea de Medicină. 

La intrarea în blocul interbelic, cândva de fală în cartier, sunt două plăci de marmură cu numele muzeelor memoriale. Am ajuns unde trebuie. Sun întâi la numărul 12 la interfon (pe el îl joc mai des la Loto, cred că de aceea), urc la etajul 2 pe scări (există și lift, tot interbelic, dar l-am observat la plecare) și iată-mă în fața a două uși identice. 

Vecini de palier: stânga - Rebreanu, dreapta - Minulescu

Casa „Ion Minulescu și Claudia Millian”

Încep aşadar vizita în apartamentul 12, unde au locuit Ion Minulescu, Claudia Millian (soția) şi Mioara Minulescu (fiica lor).

Imobilul cu cinci camere a fost cumparat de Minulești în 1934 datorită Claudiei, care era și ea poetă, dar și profesoară de desen și directoare de liceu. Iar asta a înlesnit achiziționarea apartamentului, fiindcă blocul în care ne aflăm, unul modernist, cu lift, scară de serviciu, ghenă de gunoi la îndemână etc. fusese destinat pe vremea aceea exclusiv cadrelor didactice. 

În 1947 (la trei ani după moartea poetului), pentru ca locuința să nu fie naționalizată, soția și fiica au declarat-o de utilitate publică și au transfomat-o în muzeu. Astfel, în fiecare duminică, timp de două ore (de la 11:00 la 13:00), Claudia și Mioara primeau vizitele publicului și deveneau ghizi pentru oricine dorea să vadă obiectele personale ale lui Minulescu în vitrina din sufragerie. Am admirat și eu lucrurile din ea: opere, medalii de onoare din partea guvernului francez, verighetele celor doi soți, o scrisoare laudativă din partea lui Caragiale etc. Însă, de departe, cea mai valoroasă piesă este... rețeta proprie a lui Minulescu pentru prepararea lichiorului :). În 1991, Mioara Minulescu, artist plastic și fiica poetului, a donat prin testament Muzeului Național al Literaturii Române apartamentul cu tot ce se află în el. 

Minulescu nu era doar scriitor, ci și colecționar de artă. Toate încăperile „gem" de tablouri (peste 100) și sculpturi. Pe lângă cele realizate de Claudia și de Mioara, pot fi admirate operele semnate de prietenii poetului (Camil Ressu, Gheorghe Petrașcu, Jean Steriadi, Iosif Iser), lucrări de Lucian Grigorescu, Henri Catargi, Cecilia Cuțescu-Stork, Nicolae Tonitza, Theodor Pallady sau Carol Popp de Szathmary, o colecție impresionantă de icoane aflată în camera Claudiei Millian și una de ceramică foarte frumoasă expusă în bucătărie etc. „Se simțea bine dacă era înconjurat de artiști și vedea artă", așa spunea despre Minulescu soția lui.

Spațiul de creație al lui Minulescu, izolat de resul casei (are chiar și o chiuvetă proprie), fusese numit de soție „garsoniera lui Bebeluș". Biroul din lemn de brad, manuscrisele, fotografiile, un portret în ulei al mamei sale pictat de Claudia (soacra și nora aveau o relație foarte frumoasă), dulăpiorul preferat al poetului, din lemn de tec, pe care stă sticla cu parfum, cărțile îmbrăcate în bucăți de textil rămase după ce-și croiau nevasta și fata rochiile... personalizează „odaia tatii", cum îi zicea Mioara. Observ și un calendar de perete oprit la data de 11 aprilie 1944, odată cu inima poetului. Se pare că aceasta a cedat în urma bombardamentelor asupra Bucureștiului. Suflet sensibil, de artist...

Aflu că Minulescu era cam narcisist, iar dovadă stau oglinzile din casă (în care se admira des) și mulțimea de portrete în ulei, creion sau acuarelă înfățișându-l pe poet pe care le vezi la tot pasul (până și pe ușa de la baia de serviciu există o schiță, realizată de Iosif Iser, reprezentându-l pe Minulescu într-un moment... mai puțin poetic). Că a combinat preocuparea pentru cultură cu viața frivolă. Că era asaltat de locatarele căminului de fete din zonă cărora le compunea poezii și le recita din balcon, îmbrăcat în halatul lui albastru cu buline roșii. Că îi plăcea să fie mereu ferchezuit și își cheltuia banii pe haine și parfumuri fine. Și că felul de mâncare preferat consta în cartofi prăjiți cu iaurt pe care îi consuma la el în „garsonieră" seară de seară. 

Sufrageria Minuleștilor, locul unde prânzul în familie era obligatoriu, zilnic, la ora 13:30 (în stânga: portetul poetului, realizat de Camil Ressu)

Biroul lui Minulescu (în dreapta: dulăpiorul chinezesc din lemn de tec)

Biblioteca lui Minulescu 

Colecția de ceramică din bucătăria Minuleștilor

Casa „Liviu și Fanny Liviu Rebreanu”

Apartamentul 11 din „blocul profesorilor” a fost achiziționat de Liviu Rebreanu tot în 1934 și tot prin intervenția Claudiei Millian, pentru că nici el, nici soția lui, Fanny, nu erau cadre didactice.

Rebreanu nu a locuit efectiv în acest apartament, însă a fost legat de el, fiindcă îl cumpărase pentru fiica sa adoptivă, Puia, și pentru ginerele lui, crainicul sportiv Radu Vasilescu, pe care îi vizita des. Prozatorul prefera viața la țară, unde putea scrie în liniște, nu pe cea la bloc.

După moartea lui Rebreanu (la 1 septembrie 1944), văduva lui s-a mutat și ea în apartamentul 11, aducând aici lucrurile importante ale scriitorului din casa de la Valea Mare (jud. Argeș). Puia este cea care a lăsat prin testament apartamentul și operele Muzeului Literaturii în 1992, cu rugămintea ca aici să fie prezentate și realizările mamei sale, actrița Fanny Rebreanu (născută Rădulescu). Locuința a devenit muzeu memorial în 1995.

Spre deosebire de casa lui Minulescu, unde atmosfera e una boemă, apartamentul 11 are patru camere în care predomină luxul. Dovadă stau mobilierul masiv, de boieri, din sufragerie, candelabrul, ceramica chinezească, argintăria, orologiul mare, care încă merge „ceas", canapeaua și scaunele roz sculptate în lemn de trandafir, masa cu blat de marmura (toate marca Bidermeier), vitrina cu bijuterii din coral, sticlă de Murano și păpuși de porțelan etc. 

Și aici, la Rebreanu, pereții sunt tapetați cu tablouri de Ressu, Steriadi, Dărăscu etc., cu icoane pe lemn și sticlă colecționate de scritor (era o fire religioasă), și aici există sculpturi semnate de artiști celebri (Ion Jalea, Miliția Petrașcu, Ovidiu Han)... dar ceva mai puține decât dincolo, la apartamentul 12.

Pe biroul lui Rebreanu, recuperat din casa de la Valea Mare, stau într-o dezordine ordonată pene de scris (de care? de gâscă!), mai multe cărți de rugăciuni, cuțite de scrisori, pipe, o veioză în formă de buhă etc. Pe un perete - raftul cu operele autorului traduse în aproape toate limbile Pământului. Pe altul - mașina de scris Remington și biblioteca „subțiată" chiar de el, pentru că dăruia cărțile.

Despre Liviu Rebreanu, cel din afara programei de Bacalaureat, aud că era o persoană timidă, introvertită, că era perfecționist (rescria o carte de zeci de ori până era mulțumit), că ar fi vrut să devină medic, dar n-a fost să fie... Că îi plăceau mult mașinile, caii, să deseneze, să gătească, să bea doi litri de cafea pe zi, căci scria mai mult noaptea (a se vedea colecția de ibrice din bucătărie) și să joace bridge și table (să piardă nu-i prea plăcea, motiv pentru care rodea zarurile atunci când îl „bătea" nevasta). Și că, deși era un scriitor foarte bine plătit, nu avea niciodată bani suficienți. Aveau grijă Fanny și Puia să se... „ocupe" de ei. 

Vitrina cu păpuși de porțelan cumpărate pentru Puia din Italia și alte acareturi

Sufrageria marca Szekely Reti, executată la Viena și dăruită de Rebreanu fiicei și ginerelui

Biblioteca lui Rebreanu

Minigongul lui Liviu Rebreanu (care a fost și director al Teatrului Naţional timp de 5 ani) cu care chema servitorii

Pillat, găzduit de Rebreanu

 E important de știut că într-una dintre camerele Casei „Liviu și Fanny Liviu Rebreanu” este expusă Colecţia „Pillat". Pentru ca lumea să nu-i uite pe poetul Ion Pillat, membru al Academiei Române, și pe fiul acestuia, Dinu Pillat, care a fost asistentul lui George Călinescu la Universitate, urmașa celor doi, scriitoarea Monica Pillat-Săulescu, a donat colecția Muzeului Naţional al Literaturii. Puteți admira obiecte care au aparținut familiei: piese de mobilier, tablouri, cărți, fotografii, un șevalet și tapiserii care îmbracă pereții încăperii.

Colecţia „Pillat"

Impresii 

Am părăsit boemia și aristocrația de secol 18 zâmbind. Și asta pentru că, pe parcursul vizitei, nu am simțit deloc că m-aș afla în niște muzee, ci în casele unor proprietari pe care îi aștepți din clipă în clipă să intre pe ușă. La rugămintea fiicelor celor doi scriitori, nu există cordoane care să restricționeze accesul în încăperi și către obiectele expuse (se deduce că ai bun-simț și nu le atingi) și nu vezi nicăieri etichete explicative. Dar nici nu ai nevoie, pentru că ghidul... Ei bine, doamna Ștefania Baciu este o enciclopedie: mi-a povestit despre fiecare lucru și operă de artă în parte, plus picanterii din viața celor doi scriitori. Până la urmă, și bârfa e tot o formă de artă, nu? :)

Puteți avea parte de aceeași experiență plăcută dacă faceți un drum pe strada Gheorghe Marinescu la numărul 19, acasă la Minulescu și Rebreanu. După aceea, mergeți la plimbare prin Grădina Botanică, că e la doi pași.

Program de vizitare muzee:
Luni - închis
Marți - duminică: 9:00 - 17:00 (1 noiembrie - 28 februarie)/ 10:00 - 18:00 (1 martie - 31 octombrie)

Taxe de vizitare (per muzeu) în 2024:

• 17 lei/zi/vizitator – adulţi
• 8 lei/zi/vizitator – pensionari, elevi, studenţi
• gratuit - copii sub 7 ani, persoane cu dizabilități, angajații PMB și angajaţii reţelei de muzee din România (cu legitimații vizate pe anul în curs)
• taxă ghidaj: 10 lei/vizitator/zi 
• taxă filmare/fotografiere de către turiști în interiorul casei memoriale: 20 lei/zi/vizitator

Foto: arhiva personală