AccelerIT Services - consultanta Project Management Bucuresti

Scolarizare Utilizatori

...
Scolarizare Utilizatori

Şcolarizarea utilizatorilor reprezintă o etapă în cadrul procesului de implementare a unui sistem software şi constă în şedinţe de instruire a personalului dumneavoastră, cu scopul utilizării eficiente a sistemelor informatice existente în cadrul companiei. Aceste şedinţe de traning au loc atât în perioada de implementare, înainte de instalarea propriu-zisă a aplicaţiei, cât şi după, ori de câte ori se consideră necesar (ex. la angajarea de noi persoane). Acest proces este foarte important, deoarece o bună cunoaștere a aplicaţiei de către utilizatorii companiei va conduce ulterior la un grad de productivitate sporită. La finalul implementării, se vor organiza traininguri generale pe departamente, în care vor fi prezentate detaliat funcţionalităţile aplicaţiei cu care vor lucra membrii echipei. Indiferent dacă vă pregătiţi pentru implementarea unui sistem nou sau aveţi nevoie de training specializat pentru a utiliza soluţiile existente la adevarata lor valoare, noi vă putem ajuta cu programele de instruire potrivite nevoilor dumneavoastră. Beneficii

  • Eficiența implementării unei soluții informatice este influențată într-o mare măsură de cunoștințele asimilate de utilizatorii finali, în privința modalității de utilizare a noului sistem;
  • Școlarizarea utilizatorilor reprezintă o etapă importantă pentru firma noastră pentru evaluarea succesului implementării unei soluții informatice;
  • Satisfacția clienților noștrii reprezintă beneficiul nostru fundamental în furnizarea de produse și servicii de înaltă calitate și profesionalism. Din această categorie face parte și școlarizarea utilizatorilor de care ne ocupăm în detaliu;
  • Şcolarizarea utilizatorilor în timpul implementării proiectului previne apariţia oricăror probleme legate de funcţionarea sistemului, cu atât mai mult cu cât este vorba de un proces complex.