Leonard Caffe - Cafenea si producator de cafea - Bucuresti

Despre Leonard Caffe

...
Despre Leonard Caffe

Povestea Leonard Caffe începe cu aproape 25 de ani în urma, la Timisoara, unde Mihail Florescu înfiinteaza alaturi de alti doi parteneri compania S.C. Phoenix Impex SRL. Tot atunci ia nastere “Torrefatione Italiana”, prima prajitorie din oras si una dintre putinele existente în tara la acea vreme, si se înregistreaza “CAFFÉ MIC”, un brand deschizator de drumuri pentru ceea ce avea sa constituie piata locala a cafelei în anii urmatori.

 

În 1991, Mihail Florescu aduce în orasul florilor de pe Bega, dupa aproape zece ani de viata în Italia, nu doar tehnologia Petroncini, al carei membru devine prin casatorie, ci si „espresso italiano” sau traditia cafelelor arabice ideale pentru ibric. Era un început de drum care avea sa-I aduca numeroase satisfactii.

 

A fost un blend incredibil, care s-a bucurat de notorietate în Timisoara si a schimbat traditia de consum a românilor. Erau primii ani de dupa Revolutie, când românii începeau sa descopere gustul cafelei adevarate dupa anii de comunism, o epoca în care se facea o contrabanda nebuna. A fost bestial, în primul rând pentru ca nimeni nu intelegea ce vreau sa fac si, în al doilea rând, pentru ca era o devalorizare incredibila. Cafeaua robusta costa foarte putin, vindeam într-un an cam cât vând acum într-o luna jumate. La sfârsit de an, când am schimbat banii în banca ca sa platesc furnizorul aveam mai putin de jumatate din ce adusesem, primii trei ani au fost pe pierdere, atunci câstigau evazionistii,

marturiseste Mihail Florescu, fondatorul companiei.

 

Urmatoarea etapa în viata firmei este anul 1996, când activitatea este transferata în Capitala, iar actiunile S.C. Phoenix Impex SRL trec în portofoliul Global Trade, al carei unic actionar este Mihail Florescu. O schimbare de bun augur din punct de vedere financiar si care deschide practic calea dezvoltarii ulterioare. La acea vreme, cafeaua se vindea vrac, solicitarile zilnice fiind de 150 -200 kg, adica cam cât se cerea la Timisoara într-o luna întreaga. În prima luna, de exemplu, la Bucuresti s-a ajuns la un volum al vânzarilor de sase tone de cafea. Este si momentul unei premiere pentru piata locala, Mihail Florescu foloseste pentru prima data în România o noua tehnologie – prajirea cafelei pe flux de aer cald.

 

Doi ani mai târziu, este înregistrata marca Leonard Caffe, care s-a consacrat prin traditie, pasiune si calitate. Brandul era deja vizibil pe piata, bucurându-se de recunoastere în rândul consumatorilor, ceea ce face sa devina firesc urmatorul pas: deschiderea primei cafenele cu degustare din România în atmosfera boema de pe strada Avrig. Era o noutate nu doar pentru România, ci si o raritate pentru Europa, mai ales ca aici puteau fi degustate nu mai putin de 25 tipuri de cafea, iar clientii îsi puteau lua cafea si pentru acasa.

 

În 2008, activitatea de productie se muta în localitatea Cornetu, aflata la circa 20 de km distanta de Capitala. Noua cladire, construita la marginea padurii, devine în scurt timp un adevarat templu al cafelei. Este locul unde se prepara miscele cu arome unice pe piata româneasca, a caror faima a trecut si peste ocean, dar si o lume de poveste în care poti sa descoperi atmosfera din vremuri de mult apuse.

 

Leonard Caffe este primul producator român de cafea care a reusit sa trezeasca si interesul americanilor cu marca Cafeaua Vampirului, un blend exotic, ciudat si enigmatic precum Vlad Dracula, care ne îmbie cu arome de scortisoara si un praf fin de ardei iute.

 ATELIERUL DE CAFEA, O RETEA ÎN PLINA EXPANSIUNE

 

Un obiectiv important pentru Leonard Caffe pentru perioada urmatoare este dezvoltarea retelei de Ateliere de Cafea – zece unitati în prezent, deschise în provincie si Capitala – scopul fiind uniformizarea pietei cafelei de calitate din punct de vedere al preturilor, dupa cum sustine Mihail Florescu.

 

Leonard Caffe produce lunar circa 10 de tone de cafea – importurile se ridica la 150 de tone -, având în portofoliu 35 de tipuri de cafea ambalate ca blenduri diferite, iar ca brand de origine – 25 de tipuri de cafea. Cafeaua este adusa din portul italian Trieste, de unde se face aprovizionarea cu 22-25 de tipuri de cafea. Pe baza acestora se fac miscelele, un amestec de mai multe tipuri de cafele, robusta sau arabica sau numai arabica. Leonard Caffe are în portofoliu miscele precum Miscela Gold, Ora si Avendis.

 

Pe lista clientilor se afla lantul HoReCa (Miscela Oro, Degusta Suprema, Miscela Italiana, Miscela Decofeinizata), dar si reteaua vending. Printre cele mai cunoscute marci din portofoliu se numara Cafeaua Vampirului, Avedis si Cafeaua Bunicii.