Cabinet psihoterapie Sorinel Mocanu

1 Motivele pt care parintii apeleaza la psiholog pt copilul lor sunt la fel de diverse ca si in cazul adultilor. Dar un semnal clar este cel al suferintei copilului: cand aceasta il impiedica sa se mai bucure de lucrurile care fac fericit un copil, iar dv (sau cei din jurul dv la care puteti apela) simtiti ca nu il puteti ajuta chiar daca va doriti din suflet acest lucru, este momentul sa cereti sprijinul unui psiholog. De cele mai multe ori suferinta copilului este una impartasita - mai ales de mama, care traieste un sentiment de frustrare si neputinta. In cazul adolescentilor, decizia de-a apela la cineva din afara familiei poate apartine doar parintilor sau poate fi una comuna, atat dv cat si adolescentul sau adolescenta dv fiind de acord ca cel putin o opinie a unei persoane neimplicate si care are pregatirea necesara pt a intelege situatia este utila, sau poate chiar un sprijin temporar pt a depasi impasul creat. 2. Cum se manifesta suferinta psihica la copil? Suferinta psihica poate sa se manifeste sub forma de tristete, insomnii, spaima, neliniste, cosmaruri, dezinteres, plictiseala, izolare, agitatie, agresivitate, tulburari ale comportamentelor alimentar, sfincterian, sexual, social, scolar, de comunicare. Aceste tulburari pot sa apara de la nastere, pe parcursul evolutiei copilului sau in urma unor traume legate de separare, accidente, boli, tensiuni si conflicte in familie, nasterea unui alt copil, decesul unui membru al familiei, abuz sexual, maltratare, intrarea in pubertate si adolescenta etc. Nevoile psihologice nu sunt totdeauna usor de observat si recunoscut: un copil poate fi tratat cu medicamente fara sa fie necesar, sau poate fi etichetat ca bolnav psihic. Un copil poate, de asemenea, sa aiba dificultati emotionale si sa-si rateze sansa de a se realiza. 3. Dificultatea de-a accepta ca ceva nu merge bine. Sunt un parinte rau daca nu reusesc sa-mi ajut copilul? De multe ori dorinta de-a reusi sa fiti "cei mai buni parinti din lume" pt copilul dv va face sa acceptati mai greu ca acesta sufera si nu-l puteti ajuta, ca relatia dv cu el a ajuns intr-un impas. Adesea parintii se pot invinovati singuri pt ca nu reusesc sa inteleaga ce se intampla cu copilul lor, chiar daca intentiile lor sunt cele mai bune, si fac toate eforturile sa rezolve situatia. Tocmai pt ca va iubiti copilul, suferiti de fiecare data cand acesta are dificultati, si ati putea simti ca apeland la psiholog temerile dv ar fi confirmate, sau, mai rau, ca psihologul va va judeca sau ca ar putea deveni un rival pt dv in relatia cu copilul. Vestea buna este ca tocmai hotarand sa cereti ajutorul specialistului veti dovedi curajul necesar pt a depasi impasul in care va aflati - dv si copilul dv - si sa-i aratati acestuia ca sunteti dispusi sa faceti tot ce va sta in putinta pt binele si interesul lui.

1. Inainte de-a ajunge la cabinetul psihologic Este bine ca vizita la cabinetul psihologic sa fie comunicata dinainte copilului, cu o minima explicatie adecvata varstei lui si felului in care vorbiti cu el de obicei. In acest fel si el se va putea pregati pt acest eveniment, si nu va avea impresia ca i se ascunde ceva, putand participa in mod activ la desfasurarea sedintei. De-asemenea, este bine ca la prima intalnire cu psihologul sa participe ambii parinti (in masura in care este posibil - nu este o cerinta obligatorie). 2. Cum se desfasoara consultatia psihologica? Prima intalnire cu psihologul constituie o ocazie de mari emotii atat pt parinti cat si pt copil. Nici un parinte nu poate vorbi prea usor despre dificultatile sale, cu atat mai mult fata de cineva din afara familiei, si, mai mult, de fata cu copilul. De aceea psihologul va va ajuta sa puteti pune in cuvinte ceea ce traiti, sa gasiti o forma de-a exprima problemele pt care ati apelat la el, astfel incat sa va poata intelege si ajuta. Pt ca un copil nu poate comunica prin cuvinte ceea ce traieste la fel de usor ca un adult, jocul, desenele si comentariile sale pe marginea acestora constituie principalele modalitati prin care psihologul poate sa-l inteleaga si sa completeze tabloul oferit de discutia cu parintii. In cazul adolescentilor, in functie de varsta acestora si de la caz la caz, psihologul poate decide ca o parte a intrevederii sa aiba loc fara prezenta parintilor (exista spatiu amenajat pt asteptare, sau parintii pot reveni dupa un timp), acestia participand la inceputul si la terminarea consultatiei, pt ca, pe baza concluziilor psihologului, sa stabileasca impreuna care este cel mai bun demers pe care il pot intreprinde. 3. Cum ma va ajuta o consultatie psihologica? Ce poate face psihologul pt mine? Scopul principal al consultatiei este de-a stabili impreuna natura, cauzele si amploarea problemei pt care ati venit la cabinet, precum si ce puteti face pt a o rezolva. Pt aceasta, psihologul va va ajuta sa gasiti noi modalitati de-a privi situatia si de-a va recapata increderea in capacitatea dv de-a o depasi, de-a gasi noi resurse in dv si in copilul dv, recomandandu-va totodata si ce ati putea face in continuare. 4. Care poate fi rezultatul unei consultatii psihologice? Destul de rar, insa este posibil, se poate ca ingrijorarea dv sa se dovedeasca o alarma falsa, si cateva recomandari vor fi de ajuns pt a evita neplacerile pe viitor. In alte cazuri, daca problema este una recent aparuta si impactul ei asupra vietii copilului este limitat la cateva aspecte, cateva sedinte de consiliere pot fi suficiente pt depasirea impasului si regasirea cursului normal al vietii de pana atunci. Alteori, cand problemele copilului sau adolescentului au o istorie indelungata, iar solutiile incercate nu s-au dovedit eficiente, parintii ar putea decide impreuna cu psihologul ca este timpul sa inceapa o psihoterapie pt copilul lor.

1. Cand se recomanda consilierea psihologica?Situatiile in care cateva sedinte de consiliere pot fi solutia la problemele copilului si ale dv ca parinte, sunt de regula cele legate de evenimente din viata familiei, care solicita psihic membrii acesteia (nasterea unui nou copil, situatii de adoptie, pierderea unui membru al familiei, situatiile de separare a copilului de unul din parinti, accidente sau evenimente traumatizante, etc). In alte cazuri, consilierea poate viza probleme ale copiilor sau adolescentilor dv, cum sunt diferitele dificultati de adaptare scolara sau cele de acasa, in relatia cu parintii, caz in care consilierea poate viza parintii, sau se poate decide utilitatea catorva sedinte in care psihologul sa lucreze cu copilul sau adolescentul 2. Cine este consiliat? Data fiind importanta parintilor pt copil si rolul vital pe care-l au acestia pt rezolvarea problemelor lor, psihologul se va adresa in special parintilor, ceea ce nu exclude participarea copilului, iar pt varste mai mari, va lucra si separat cu copilul. Consilierea ofera un spatiu securizat in care se poate vorbi despre lucruri dificile. Copiii gasesc deseori ca fiind mai greu sa vorbeasca cu adultii care sunt semnificativi pentru ei, deoarece vor sa-i protejeze si se simt responsabili de reactiile lor. In cazul adolescentilor consilierea se va adresa in egala masura lui si parintilor. 3. Scopuri si rezultate ale consilierii Pe parcursul catorva sedinte, consilierea urmareste identificarea unor solutii si resurse pt parinti si copii in scopul depasirii unei situatii dificile. Este o ocazie pt parinte si copil de-a se exprima asa cum nu o pot face singuri, de-a discuta cu si in prezenta unei persoane care priveste dificultatile lor ca fiind singurul si cel mai important lucru ce trebuie rezolvat. Consilierea psihologica nu cauta schimbarea profunda a persoanei, ci sa va ajute sa priviti lucrurile intr-un fel nou, astfel incat impasul in care va aflati sa nu dureze prea mult iar problemele sa se agraveze, odata cu suferinta copilului dv. Acest demers este unul punctual, si puteti apela la psiholog de fiecare data cand va aflati in impas, fiind prima incercare de-a rezolva situatiile dificile aparute in viata copilului dv sau in relatia cu el. Cand pe parcursul discutiilor apar elemente noi care indica o amploare mai mare a problemelor, parintii si psihologul pot lua in considerare daca este oportuna inceperea unei psihoterapii.

1,Cand este indicata psihoterapia pt copii? Psihoterapia vizeaza cazurile in care copilul nu mai gaseste mijloacele de-a exprima trairile, dificultatile, agresivitatea, fricile sau sau neputinta, acest impas ducand la simptomele pe care le-ati observat deja, si care v-au ingrijorat pana acum, fie ca e vorba de probleme cu somnul, alimentatia, in relatia cu dv si cei din jur, de dificultati scolare sau de tulburari in comportament (agitatie, ticuri, inhibitie, frici exagerate sau fara un motiv aparent, agresivitate, gelozie, etc). Fiecare varsta are modurile sale specifice de-a exprima problemele copilului, iar la adolescenta poate fi vorba de abandon scolar, relatii tensionate cu parintii, consumul de substante care dau dependenta, fuga de acasa sau comportament antisocial. 2. Ce inseamna psihoterapia pt copii? Psihoterapia copilului vizeaza copii incepand cu varsta de trei ani. Pentru cei care sunt mai mici, interventia ia forma unei serii de consultatii ale cuplului mama-sugar sau mama-copil mic, realizate punctual, la anumite intervale de timp. Durata sedintelor este de 45 de minute. In cadrul sedintelor din cabinetul psihologului, jocul, desenul si discutia cu copilul despre acestea permit exprimarea cat mai deplina si neingradita a trairilor copilului. Psihologul il va ajuta sa inteleaga mai bine starile pe care le traieste si intelesul a ceea ce face, aspect care il sperie tocmai pt ca nu le poate intelege, si - din acest motiv - nu le poate controla. 3. Participa si parintii la sedinte? Inceperea unei psihoterapii este precedata de una sau mai multe intrevederi preliminare in care psihologul discuta atat cu dv cat si cu copilul sau adolescentul dv. Dupa ce s-a stabilit inceperea unei terapii, sedintele se desfasoara fara prezenta parintelui (exista spatiu amenajat pt asteptare pe timpul sedintei, sau parintele poate reveni la terminarea sedintei), cu exceptia situatiilor in care separarea constituie o problema. Parintii sunt tinuti la curent cu evolutia terapiei prin discutii periodice, si li se va comunica rezultatele si concluziile, dar fara a da detalii din continutul sedintelor decat cu acordul copilului. Acesta trebuie sa beneficieze de un spatiu al sau in acest sens, de aceeasi confidentialitate ca si un adult, astfel incat increderea sa in terapeut, pe care se bazeaza alianta de lucru in procesul terapeutic sa poata fi mentinuta, iar copilul sa nu se teama ca ar putea fi "tradat" (este un aspect cu atat mai important in cazul adolescentilor, data fiind sensibilitatea in acest sens specifica varstei, si nevoilor lor de emancipare). Veti avea ocazia sa intrebati copilul, si, de cele mai multe ori, acesta va fi bucuros sa va povesteasca singur cum "s-a jucat" sau despre ce-a discutat cu terapeutul. 3. Psihoterapia copilului inseamna un efort comun Data fiind importanta parintilor (atat a mamei cat si a tatalui) in viata copilului, acestia vor trebui sa ia parte la eforturile de depasire a dificultatilor, prin asumarea unei atitudini suportive fata de acesta, si - atunci cand se dovedeste util si terapeutul o recomanda - chiar prin inceperea unei terapii proprii a parintelui, astfel incat schimbarile in relatia parinte-copil sa aiba loc de ambele parti. In aceste cazuri terapeutul va va recomanda un alt coleg terapeut care va lucra cu dv. separat. 4. Ce poate face o psihoterapie pt copil? Ce poate face pt parinte? Prin remarcile si intrebarile sale pe marginea desenelor si a jocului copilului, terapeutul ajuta copilul sa isi clarifice si numeste starile traite de acesta, punand in legatura aceste sentimente cu relatiile sale cu membrii familiei, si mai ales cu mama. Cadrul oferit de psihoterapie permite copilului sa manifeste treptat si sa dezvaluie temerile si suferintele ascunse adesea fata de parinti, iar alteori neexprimate pt ca nici copilul nu stia ca ele sunt acolo. Odata discutate aceste lucruri, intelegerea pe care o capata copilul asupra lumii sale interioare ii permite sa nu se mai teama de ceea ce simte in el, adesea ii dovedeste lipsa de realitate a unor convingeri despre el sau despre parintii sai, convingeri care l-au facut sa sufere. De multe ori dificultatile din relatia parinte-copil sunt urmare a bunelor intentii, dar care sunt subminate de dificultati personale ale parintelui. In aceste cazuri, data fiind dependenta copilului de parinti, este afectata si starea lor de bine, iar in cadrul psihoterapiei copilului, parintele poate afla in ce fel poate ajuta la restabilirea afectiunii si increderii copilului.