Dr. Angela Petre

Corectia asimetriilor mamare

Asimetriile mamare reprezinta un subiect foarte vast, care cuprinde asimetrii ale areolelor, ale santului de sub sani, ale volumului sanilor sau ale pozitiei acestora, singure sau in diferite asociatii.

Astfel, exista paciente care au un san mai mare si unul mai mic, cu areolele situate la acelasi nivel sau la nivele diferite; alte posibilitati ar fi sani de marimi asemanatoare dar unul este mai cazut decat celalalt, sau santul inframamar este situat la inaltimi diferite pe torace iar sanii pot avea volum asemanator sau diferit.

 

Toate aceste situatii sunt posibile congenital (prezente de la nastere sau evidente doar la pubertate cand sanii se dezvolta pentru a atinge dimensiunile de la femeia adulata) sau postoperator.

 

In cazurile de asimetrii post operatii estetice, situatia poate fi generata de:

  • operatii de micsorare sau ridicare a sanilor,

  • operatii de marire a sanilor

  • in situatii mai grave, de rezectia unor tumori in stadii incipiente, pentru care s-a ales un tratament conservator.

 

Pentru aceste probleme postoperatorii, trebuie avut in vedere ca intotdeauna intre cei doi sani va exista o diferenta; situatiile de simetrie perfecta sunt aproape imposibile si nu exista nici in mod natural. De aceea, gradele minore de asimetrie mamara sunt perfect tolerabile de catre pacientele bine informate si cu asteptari realiste.

Daca asimetriile sunt mari si nu pot fi acceptate, in functie de situatia care a generat problema, pot fi alese variantele de tratament:

  • schimbarea volumului sau a pozitiei implantelor daca a fost vorba de o marire de sani

  • ridicarea suplimentara a sanului mai cazut daca e vorba de un lifting mamar

  • excizia sau liposuctia unui volum suplimentar din sanul mai mare daca s-a practicat o reductie mamara

  • corectarea pozitiei, formei si marimii areolelor

  • transfer de grasime proprie sau tesuturi din vecinatatea sanului la pacientele cu rezectii partiale ale sanului

 

In cazurile prezente in mod natural, fara vreo interventie chirurgicala anterioara, tratamentele de ales se stabilesc in functie de tipul problemelor de corectat:

  • sani mici sau medii, fara ptoza dar cu volume diferite- in cazul in care pacienta doreste marirea sanilor se folosesc implante de volume diferite; daca pacienta nu doreste marirea, se excizeaza o parte din sanul mai mare

  • sani mici sau medii, cazuti in grade diferite- se practica ridicarea sanilor la acelasi nivel, cu sau fara marire

  • sani mari, de dimensiuni diferite, fara ptoza- se scoate excesul din sanul mai mare sau de micsoreaza ambii sani

  • sani mari, cu dimensiuni diferite, cazuti- se scoate excesul din sanul mai mare sau se micsoreaza ambii sani si se ridica in aceeasi pozitie

  • sanii tubulari, asimetrici- se maresc ambii folosind implante cu volume diferite sau egale, se micsoreaza areolele, se redistribuie glanda mamara pentru a acoperi implantele si se coboara santul inframamar.

 

 

Acestea nu sunt singurele variante de asimetrii mamare; sunt doar cele mai frecvente.

Toate situatiile necesita o evaluare extrem de amanuntita pentru a stabili scopurile interventiei si modalitatea chirurgicala prin care pot fi atinse aceste scopuri. Unele cazuri sunt relativ simple, altele mai complicate dar in aproape toate exista sansa ca rezultatul postoperator sa fie unul bun.

 

Interventiile chirurgicale se practica fara internare si fara anestezie generala pantru a va oferi posibilitatea sa nu va intrerupeti activitatea mai mult de o zi (ziua operatiei). Tipul de anestezie folosit (sedare intravenoasa plus anestezie locala) va scuteste de neplacerile fazei de trezire din anestezia generala cu senzatia de slabiciune extrema, greata si varsaturi iar la 2-3 ore dupa operatie puteti parasi clinica.

 

Postoperator veti primi medicatia necesara pentru a nu avea dureri si puteti merge la serviciu de a doua zi daca nu sunteti nevoita sa faceti efort fizic. Efortul fizic va va fi permis incepand cu a patra saptamana dupa operatie.

In primele 3 saptamani veti purta zi si noapte o bustiera speciala care va va proteja si sustine sanii pentru a facilita vindecarea, dupa care pana la 6 saptamani va trebui sa mentineti bustiera doar pe timpul zilei.

Vindecarea inciziilor se obtine in 2-3 saptamani dar puteti face dus de a doua zi postoperator deoarece veti avea niste pansamente speciale rezistente la apa.

Nu este necesara extragerea firelor de sutura, acestea fiind resorbabile.

 

Pentru a avea un tablou mai exact al tipului de tratament indicat in cazul dumneavoastra, cititi si informatiile de la marirea, micsorarea sau ridicarea sanilor.

 

Galerie foto
  • ...